Cand m-am trezit

Cum să te uit bărbat nebun şi mut,
De ce să-ţi şterg sărutul de pe trupul meu,
Cum pot să te ascund într-un sărut?
Mi-ai fost prezent la bine şi la greu.

De ce ne întrebăm pe drum, haotici şi grăbiţi,
Ce oare ne mai leagă în prag de sărbători,
De ce ne mai lăsăm în toamnă zugrăviţi,
Când visele se nasc şi mor în zori.

Cum să-ţi alung privirea de pe chipul meu,
Ai răsuflarea mea cusută-n al tău piept
Cum să-l minţim pe Dumnezeu?
Când eu şi astăzi încă te aştept.

Cum să-ţi alung îmbrăţişarea ce îmi scria
Urâtul şi frumosul purtat din moşi,strămoşi
Apropierea caldă pierdută în depărtarea ta
Legănat de brazi prea falnici şi prietenoşi.

Cum să-ţi şoptesc acum printre suspine,
Că port aceiaşi flacără dumnezeiască,
Întoarce-te din drum din nou la mine
Hrăneşte-mă cu dragoste şi pască.

Dar pentru că vesteşti o mare primăvară,
Te las să mi-o aduci şi te aştept,
Din dragoste nebună prima oară,
Te cuibăresc plângând în al meu piept.

Poate că vremea trăită în porumbelul
Paralizat, zăcând pe rogojine învechite,
E şansa de a ne cunoaşte ţelul,
Din hărţile prea roase de timp dar necitite.

Ne-am frânt cuvintele, mintea şi viaţa
Şi zbuciumul rămas înzăpezit,
Am plâns în noapte, însă dimineaţa,
Am râs, visând că te-am iubit!