Priveste-ne Doamne!

Priveşte-ne doamne şi-ascultă
Cum Timişul cântă pe maluri
Prea mare iubire, prea multă
Speranţă clădită în daruri.

Alerg prin oraş şi mă strig
Sărut aleea umbrită de castani
Mi-e cald azi în Lugoj, mi-e frig
Iubirea din noi se fierbe cu ani.

Sunt oamenii care mi-au spus
Că numai iubirea ne ţine în viaţă
Sunt oamenii care azi au apus
Răpuşi de săruturi din gheaţă.

La ceasul electric acum e pustiu
Suntem departe, în lumi diferite
Mă strigă un cântec, nu ştiu
Iubirea din noi, amintiri părăsite,

Priveşte-ne doamne suntem aici
În palma ta umedă şi caldă
Petale de crin, cuminţi rândunici
Ce zboară spre ţările calde.