Sa nu ma uiti

Eşti o petală dintr-un suspin de noapte, ruginiu
Ce-mi poartă zâmbetul pe drumul către tine viaţă.
Eşti frunza din obrazul galben, pământiu,
Ce se topeşte-n suflet mai spre dimineaţă.

Eşti versul dintr-o poezie frumoasă, colorată
Scrisă de un poet din alte lumi, necunoscut.
Eu o citesc smerit de dragul tău, curată fată
Dar la finalul poeziei, am suferit şi m-a durut.

De ce mă doare dragostea şi dorul după tine ?
Nu ştiu şi nici nu încerc să-ţi strig ca un nebun
Rămân pe loc, cu jalea-învolburată-n mine
Cu patima înfierbântată din sufletul tău bun.

Te voi avea mereu la piept ? Nu ştiu.
Vezi, timpurile-s false, petala-n baltă sa topit
Acum jelesc în versuri, mi-e sufletul pustiu
Simt golul alb, sau negru ?Ceva în mine a murit.

Spun vorbe tainice, albastre, fără de-nţeles, glumesc,
Iubita mea te voi preface-n diamant verzui, strălucitor.
Atât de fantomatic gem şi urlu în noapte : te iubesc !
Şi frică mi-e de ieri, de azi, de mâine, c-am să mor.

Aş vrea să-ţi scriu iubirea pe un petec de pământ
Să îl citească toţi oamenii ce-l calcă apăsat
Aş vrea să-ti fac iubita mea un legământ
Din dragoste curată, iubire fără de păcat.

Iubito, în caz că numai am mult de trăit
Frumoasa mea, petală roşie de trandafir
Să nu mă uiţi, ştiind că am murit
Ciocnind din când în când câte-un potir.